Promovare Gratuita - Top123

Isus Revine !

Marţi, 2017-09-26, 9:15 PM

Bine ati venit Oaspete | RSS | Principala | Margaritarul de Mare Pret | Inregistrare | Login

Margaritarul de Mare Pret

Mântuitorul nostru a comparat binecuvântarea iubirii răscum-părătoare cu un mărgăritar preţios. El Şi-a ilustrat învăţătura printr-o parabolă despre un negustor „care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără" (Matei 13,45.46). Acest Mărgăritar preţios este Însuşi Domnul Hristos. În El se află toată slava Tatălui, plinătatea Dumnezeirii. El este strălucirea slavei Tatălui şi expresia chipului Persoanei Sale. În caracterul Său sunt manifestate atributele lui Dumnezeu. Lumina Sa străluceşte pe fiecare pagină a Sfintelor Scripturi. Neprihănirea Domnului Hristos, asemenea unui mărgă¬ri¬tar veritabil nu are niciun defect, nicio pată. Nicio lucrare omenească nu poate contribui la îmbunătăţirea marelui şi preţiosului dar al lui Dumnezeu. El este desăvârşit. În Domnul Hristos sunt „ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei" (Coloseni 2,3). „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare" (1 Corinteni 1,30). Tot ce poate împlini nevoile şi dorinţele nerostite ale sufletului omenesc, atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru cea viitoare, se află în Domnul Hristos. Răscumpărătorul nostru este acel mărgăritar atât de preţios, încât, în comparaţie cu El, toate celelalte lucruri pot fi considerate fără nicio valoare.

   Hristos „a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit" (Ioan 1,11). Lumina lui Dumnezeu a strălucit în întunericul lumii, iar „întunericul n-a biruit-o" (Ioan 1,5). Cu toate acestea, nu toţi oamenii au fost indiferenţi faţă de darul Cerului. Negustorul din parabolă reprezintă categoria celor care doresc cu sinceritate să cunoască adevărul. În diferite popoare, au existat oameni înţelepţi şi serioşi, care au căutat în literatură, în ştiinţă şi în religiile lumii păgâne acea învăţătură pe care să o poată primi în suflet ca pe o comoară. Printre iudei erau unii care simţeau o nevoie spirituală profundă. Nemulţumiţi de religia formală, ei doreau cu ardoare lucrurile spirituale şi înălţătoare. Din această clasă de oameni au făcut parte ucenicii aleşi de Domnul Hristos, iar Corneliu şi eunucul etiopian, din cea anterioară. Ei au dorit şi s-au rugat mult pentru lumină din cer, iar când Domnul Hristos li S-a descoperit, L-au primit cu bucurie.

   În această parabolă, mărgăritarul nu este prezentat ca fiind un dar. Negustorul l-a cumpărat, oferind în schimb tot ce avea. Mulţi se întreabă ce înseamnă acest fapt, deoarece în Scriptură Domnul Hristos este reprezentat ca fiind un dar. El este un dar, însă numai pentru aceia care se consacră lui Dumnezeu cu tot sufletul, trupul şi cugetul lor, fără nicio rezervă. Noi trebuie să ne dăruim lui Hristos, dorind să trăim o viaţă de ascultare faţă de toate cerinţele Sale. Tot ce suntem, toate talentele şi toate capacităţile pe care le deţinem Îi aparţin Domnului şi trebuie consacrate în slujba Sa. Când ne dăruim întru totul lui Hristos, El ni Se dăruieşte nouă cu toate comorile cerului. Astfel, obţinem mărgăritarul preţios.

   Mântuirea este un dar, şi totuşi se cumpără şi se vinde. În piaţa care se află sub administraţia harului divin, mărgăritarul de mare preţ este prezentat ca fiind cumpărat fără bani şi fără plată. În această piaţă, toţi pot obţine bunurile cerului. Tezaurul în care se află mărgăritarele adevărului este deschis pentru toţi. „Iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă", spune Domnul, „pe care nimeni n-o poate închide". Nu există gărzi înarmate care să împiedice accesul pe această poartă. La intrare şi dinăuntru se aud voci care spun: „Vino!" Glasul Mântuitorului ne invită cu dragoste şi căldură: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti..." (Apocalipsa 3,18)

   Evanghelia lui Hristos este o binecuvântare pe care o pot avea toţi. Chiar şi cel mai sărac dintre oameni poate cumpăra mântuirea la fel ca şi cel mai bogat, pentru că nicio bogăţie lumească, oricât de mare ar fi ea, nu o poate plăti. Ea se obţine printr-o ascultare de bunăvoie, consacrându-ne lui Hristos şi recunoscând că suntem pro¬prietatea Sa, pe care a cumpărat-o cu preţul sângelui Său. Nici chiar cea mai înaltă educaţie nu poate, prin ea însăşi, să-l conducă pe om mai aproape de Dumnezeu. Fariseii beneficiau de favoarea tuturor avantajelor materiale şi spirituale. Ei declarau cu mândrie şi aroganţă: Noi suntem bogaţi, ne-am îmbogăţit, şi nu ducem lipsă de nimic. Totuşi erau nenorociţi, săraci, orbi şi goi (Apocalipsa 3,17). Domnul Hristos le-a oferit un mărgăritar valoros, dar ei au fost prea mândri ca să-l accepte, iar El le-a zis: „... 'Adevărat vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.'" (Matei 21,31)

Noi nu putem câştiga mântuirea, dar trebuie să o căutăm cu un interes şi o perseverenţă atât de mari, încât să fim dispuşi să renunţăm pentru ea la orice lucru din lume.

   Trebuie să căutăm mărgăritarul de mare preţ, dar nu în târgu-rile lumii şi nici pe căile lumii. Preţul care ni se cere nu constă în aur sau argint, pentru că acestea Îi aparţin lui Dumnezeu. Renunţaţi la ideea că avantajele materiale sau spirituale vă vor putea ajuta să câştigaţi mântuirea. Dumnezeu vă cere o ascultare de bunăvoie. El vă cere să renunţaţi la păcat. „Celui ce va birui", spune Domnul Hristos, „îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie". (Apocalipsa 3,21)

   Unii par să caute fără încetare mărgăritarul ceresc. Dar ei nu renunţă în totalitate la obiceiurile lor greşite. Ei nu mor faţă de sine, pentru ca Domnul Hristos să poată trăi în ei. Prin urmare, nu găsesc mărgăritarul preţios. Ei nu au învins ambiţia nesfântă şi iubirea faţă de atracţiile lumeşti. Ei nu şi-au luat crucea, urmându-L pe Domnul Hristos pe calea sacrificiului şi a renunţării la sine. Deşi sunt aproape, creştinii totuşi nu sunt pe deplin creştini. Ei par să se afle lângă Împărăţia cerurilor, dar nu pot intra în ea. Aproape mântuit şi totuşi nu pe deplin mântuit, nu înseamnă aproape pierdut, ci întru totul pierdut.

   Parabola negustorului care caută mărgăritare preţioase are o semnificaţie dublă: ea se aplică nu numai cu privire la oamenii care caută Împărăţia cerurilor, ci şi la Domnul Hristos care caută moş¬te-nirea Sa pierdută. În căutarea pietrelor preţioase, Domnul Hristos, Negustorul ceresc, a văzut în omenirea pierdută un măr¬gă¬ritar preţios. El a văzut în omul întinat şi ruinat de păcat, posibilitatea de a fi mântuit. Pentru Mântuitorul nostru, inimile care au fost terenul de luptă în conflictul cu Satana, dar au fost salvate prin puterea iubirii, sunt mai preţioase decât acelea care nu au căzut niciodată. Dumnezeu nu a considerat omenirea ca fiind detestabilă şi nevrednică, ci, datorită Domnului Hristos, El a văzut ce ar putea deveni ea prin lucrarea iubirii răscumpărătoare. El a adunat toate bogăţiile Universului şi le-a oferit pentru a cumpăra acest mărgăritar. Iar Domnul Iisus, după ce îl găseşte, îl aşază din nou în coroana Sa. „... căci ei sunt pietrele cununii împărăteşti, care vor străluci în ţara Sa" (Zaharia 9,16). „... 'Ei vor fi ai Mei', zice Domnul oştirilor. 'Îmi vor fi o comoară deosebită.'" (Maleahi 3,17)

   Domnul Hristos, ca Mărgăritar de mare preţ şi privilegiu al nostru de a avea această comoară a cerului, constituie subiectul la care ar trebui să medităm cel mai mult. Duhul Sfânt este Cel care le descoperă oamenilor valoarea nespus de mare a Mărgăritarului divin. Timpul lucrării Duhului Sfânt este un timp special, în care darul ceresc trebuie căutat şi găsit. În zilele Domnului Hristos, mulţi au auzit Evanghelia, dar mintea lor a fost atât de întunecată de învăţăturile false, încât nu L-au recunoscut pe Învăţătorul umil din Galileea ca fiind Trimisul lui Dumnezeu. Totuşi, după înălţarea la cer a Domnului Hristos, evenimentul aşezării Sale pe tronul Împărăţiei spirituale şi al începerii lucrării de mijlocire a fost anunţat prin revărsarea Duhului Sfânt. Această revărsare a Duhului Sfânt a avut loc în Ziua Cincizecimii. Ucenicii Domnului Hristos au predicat despre puterea Mântuitorului înviat. Lumina cerului a pătruns în mintea întunecată a celor care fuseseră înşelaţi de vrăjmaşii Săi. Deodată, au înţeles că „pe acest Iisus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor" (Fapte 5,31). Ei L-au văzut învăluit în slava cerului, având în mâini comori infinite, pe care urma să le dăruiască tuturor celor care se vor întoarce de la răzvrătirea lor. Când apostolii au vorbit despre slava Singurului născut din Tatăl, trei mii de ascultători au fost convinşi. Ei au fost determinaţi să se vadă pe ei înşişi aşa cum erau, întinaţi şi păcătoşi, şi să-L recunoască pe Domnul Hristos ca fiind Prietenul şi Răscumpărătorul lor. Hristos a fost înălţat. El a fost glorificat, prin manifestarea puterii Duhului Sfânt care lucra în inima oamenilor. Acei creştini au înţeles, prin credinţă, că Iisus fusese Acela care a îndurat umilinţa, suferinţa şi moartea, pentru ca ei să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Faptul că L-au descoperit pe Domnul Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt, i-a făcut să devină conştienţi de puterea şi maiestatea Sa, iar ei şi-au întins mâinile spre El, prin credinţă, spunând: „Cred."

   Apoi, vestea bună despre Mântuitorul înviat a fost purtată până la cele mai îndepărtate margini ale lumii. Biserica a văzut mulţimi de convertiţi venind spre ea din toate direcţiile. Cei credincioşi se pocăiau din nou. Păcătoşii li se alăturau creştinilor pentru a căuta împreună mărgăritarul preţios. Atunci, s-a împlinit profeţia care spune: „Cel mai slab... ca David; şi casa lui David ca Îngerul Domnului" (Zaharia 12,8). Fiecare creştin vedea în fratele lui întruchiparea divină a bunătăţii şi a iubirii. Toţi erau conduşi de un singur scop. Toţi erau absorbiţi de un singur subiect. Toate inimile băteau la unison. Singura ambiţie a credincioşilor era aceea de a manifesta un caracter asemenea caracterului lui Hristos şi de a lucra pentru extinderea Împărăţiei Sale. „Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. ... Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Iisus. Şi un mare har era peste toţi" (Fapte 4,32.33). „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi" (Fapte 2,47). Spiritul Domnului Hristos anima întreaga adunare, deoarece găsiseră Mărgăritarul preţios.

   Aceste evenimente urmează să se repete cu o putere chiar şi mai mare. Revărsarea Duhului Sfânt, în Ziua Cincizecimii, a fost ploaia timpurie, dar ploaia târzie va fi mai abundentă. Duhul Sfânt aşteaptă ca noi să-L cerem şi să-L primim. Puterea Duhului Sfânt Îl va descoperi încă o dată pe Domnul Hristos în plinătatea slavei Sale. Oamenii vor înţelege valoarea Mărgăritarului de mare preţ şi vor declara asemenea apostolului Pavel: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu." (Filipeni 3,7.8)

Forma intrarii

Cautare

Calendar

«  Septembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Arhiva materialelor

Prietenii site-ului

Statistica


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0