Promovare Gratuita - Top123

Isus Revine !

Marţi, 2017-09-26, 9:11 PM

Bine ati venit Oaspete | RSS | Principala | In intampinarea mirelui | Inregistrare | Login

In intampinarea mirelui

Domnul Hristos se afla împreună cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor. Soarele coborâse în spatele munţilor, iar cerul era învăluit de umbrele serii. În faţa lor se vedea o casă luminată strălucitor, ca şi când acolo ar fi avut loc o sărbătoare. Lumina străbătea prin ferestre, iar în jurul casei aştepta un grup de oameni, indicând faptul că alaiul de nuntă urma să apară în curând. În multe zone ale Orientului, sărbătorile de nuntă au loc seara. Mirele merge să-şi întâlnească mireasa şi să o conducă la casa lui. În lumina torţelor, alaiul miresei porneşte de la casa tatălui ei şi merge spre casa mirelui unde are loc o masă festivă oferită invitaţilor. În scena pe care o privea Domnul Hristos, un grup de oameni aştepta să apară alaiul miresei pentru a se alătura participanţilor la nuntă.

   În apropierea casei miresei aşteptau zece fecioare îmbrăcate în alb. Fiecare ducea o candelă aprinsă şi un mic vas cu untdelemn. Toate aşteptau cu nerăbdare sosirea mirelui. Dar acesta întârzia. Orele au trecut una după alta, iar fecioarele au obosit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit un strigăt: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" (Matei 25,6). Trezindu-se brusc, fecioarele adormite au sărit în picioare. Ele au văzut alaiul apropiindu-se, luminat de torţe şi însoţit de sunetul vesel al muzicii. Fecioarele au auzit glasul mirelui şi al miresei. Atunci, şi-au luat lămpile şi au început să le aprindă, grăbindu-se să le iasă în întâmpinare. Dar cinci dintre ele neglijaseră să-şi umple vasul cu untdelemn. Ele nu anticipaseră o întârziere atât de lungă şi nu erau pregătite pentru o situaţie de urgenţă. Tulburate, au apelat la tovarăşele lor mai înţelepte, zicând: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele" (Matei 25,8). Dar celelalte cinci fecioare, care tocmai şi-au aprins lămpile, îşi goliseră vasele de untdelemn. Ele nu mai aveau untdelemn de rezervă şi au răspuns: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; ci, mai bine, duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă." (Matei 25,9)

   În timp ce fecioarele s-au dus să cumpere untdelemn, alaiul a ajuns, şi ele au rămas în urmă. Cele cinci fecioare care aveau lămpile aprinse s-au alăturat mulţimii, au intrat în casă împreună cu nuntaşii, iar uşa s-a închis. Când au ajuns la sala de nuntă, fecioarele neînţelepte au primit un refuz neaşteptat. Stăpânul ospăţului a declarat: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!" (Matei 25,12). Ele au fost lăsate afară, în mijlocul străzii, în întunericul nopţii.

   Pe când privea nuntaşii care aşteptau sosirea mirelui, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi parabola celor zece fecioare, ilustrând prin aceasta experienţa bisericii din timpul celei de a doua veniri.

Cele două categorii de fecioare reprezintă două clase de creştini care declară că Îl aşteaptă pe Domnul lor. Ei sunt reprezentaţi prin nişte fecioare, deoarece mărturisirea lor de credinţă este curată. Lămpile din parabolă reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul spune: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea" (Psalmi 119,105). Untdelemnul este un simbol al Duhului Sfânt.

   În parabolă, toate cele zece fecioare au ieşit în întâmpinarea mirelui. Toate au avut candele şi vase pentru untdelemn. Pentru un timp, nu s-a văzut nicio deosebire între ele. Tot aşa este şi în privinţa bisericii care trăieşte chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. Toţi oamenii cunosc Scripturile. Toţi au auzit solia cu privire la faptul că venirea Domnul Hristos este aproape şi toţi aşteaptă cu încredere sosirea Sa. Dar starea din prezent este asemenea celei din parabolă. Intervine un timp de aşteptare şi credinţa este pusă la încercare. Iar când se aude strigătul: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" (Matei 25,6), mulţi sunt nepregătiţi. Ei nu au ulei în vase pentru candelele lor. Ei sunt lipsiţi de Duhul Sfânt.

   Fără Duhul lui Dumnezeu, cunoaşterea Cuvântului Său nu are nicio valoare. Dacă nu este însoţită de Duhul Sfânt, teoria adevărului nu poate trezi sufletul şi nici nu poate sfinţi inima. Un om poate fi familiarizat cu poruncile şi făgăduinţele Bibliei, dar, dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipăreşte adevărul în inimă, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi capabili să deosebească adevărul de eroare şi vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satana.

   Cei din categoria reprezentată de fecioarele neînţelepte nu sunt nişte ipocriţi. Ei au o consideraţie faţă de adevăr, susţin adevărul şi sunt atraşi de cei care cred adevărul, dar nu s-au supus lucrării Duhului Sfânt. Ei nu au căzut pe Stânca Iisus Hristos, dar nu au îngăduit ca vechea lor fire să fie sfărâmată. Această categorie este reprezentată, de asemenea, de ascultătorii simbolizaţi de pământul stâncos din parabola semănătorului. Ei primesc Cuvântul îndată, dar dau greş în a-şi însuşi principiile lui. Influenţa lui nu este statornică. Duhul Sfânt lucrează asupra inimii omului, respectând dorinţa şi consimţământul acestuia, sădind în el o fire nouă, dar cei din categoria reprezentată de fecioarele neînţelepte s-au mulţumit cu o lucrare superficială. Ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Ei nu au studiat caracterul Său şi nu au păstrat o comuniune cu El, prin urmare, nu ştiu cum să se încreadă, cum să privească la El şi să trăiască. Slujirea pe care o îndeplinesc pentru Dumnezeu degenerează într-o formă exterioară. „Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor" (Ezechiel 33,31). Apostolul Pavel evidenţiază faptul că aceasta va fi caracteristica specifică a acelora care vor trăi chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. El spune: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, ... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea." (2 Timotei 3,1-5)

   Aceasta este categoria de oameni care, în timp de primejdie, strigă: Pace şi linişte! Ei îşi liniştesc inima, spunând că sunt în siguranţă şi nici măcar nu visează la pericol. Când sunt treziţi din starea de letargie, îşi dau seama de nevoia lor şi îi roagă pe alţii să le dea ce le lipseşte, dar în lucrurile spirituale nimeni nu poate suplini lipsa altuia. Harul lui Dumnezeu i-a fost oferit fiecărui suflet fără plată. Solia Evangheliei a fost vestită: „Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!" (Apocalipsa 22,17). Dar caracterul nu este transferabil. Nimeni nu poate crede pentru altul. Nimeni nu poate primi Duhul Sfânt pentru altul. Nimeni nu-i poate oferi altuia caracterul care este rodul lucrării Duhului Sfânt. Chiar dacă „ar fi în mijlocul ei [acestei ţări] Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor." (Ezechiel 14,20)

   Caracterul iese la iveală în timp de criză. Când vocea stăruitoare a anunţat în miez de noapte: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare", şi fecioarele adormite s-au trezit din somn, atunci s-a văzut cine era pregătit pentru acel eveniment. Ambele categorii de fecioare au fost luate prin surprindere, dar una a fost pregătită pentru situaţia de urgenţă, iar cealaltă a fost găsită nepregătită. Tot astfel, acum, o nenorocire neaşteptată, care aduce sufletul faţă în faţă cu moartea, va arăta dacă există o credinţă adevărată în făgăduinţele lui Dumnezeu. Ea va arăta dacă sufletul este susţinut prin har. La încheierea timpului de probă a omenirii, marea încercare finală vine când va fi prea târziu pentru a împlini nevoia sufletului.

   Cele zece fecioare veghează în amurgul istoriei acestui pământ. Toate pretind a fi creştine. Toate au o chemare, un nume, o candelă şi toate declară că fac lucrarea lui Dumnezeu. Toate par să aştepte venirea Domnului Hristos. Dar cinci sunt nepregătite. Cinci vor fi surprinse de eveniment, înspăimântate şi lăsate în afara sălii de ospăţ.

   În ziua cea din urmă, mulţi vor cere să fie primiţi în Împărăţia Domnului Hristos, spunând: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod. ... Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Şi El va răspunde: 'Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii'" (Luca 13,26; Matei 7,22; Luca 13,27). Ei nu au avut o legătură de prietenie cu Domnul Hristos în viaţa aceasta, prin urmare, nu cunosc limba cerului şi sunt străini faţă de bucuria lui. „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu." (1 Corinteni 2,11)

   Cele mai triste cuvinte care au ajuns vreodată la urechile mu¬ritorilor sunt cuvintele de blestem: „Nu vă cunosc." Numai legătura de părtăşie cu Duhul Sfânt, pe care aţi trecut-o cu vederea, ar fi putut să vă facă să vă alăturaţi mulţimii voioase de la ospăţul de nuntă. Voi nu puteţi lua parte la evenimentul acesta. Lumina lui ar cădea peste nişte ochi orbi şi muzica lui ar ajunge la nişte urechi surde. În inima amorţită de lucrurile lumeşti, iubirea şi bucuria Lui nu ar putea face să vibreze nicio coardă a fericirii. Voi sunteţi lăsaţi în afara cerului, din cauza nepregătirii voastre pentru a face parte din societatea Lui.

   Nu putem fi gata să-L întâmpinăm pe Domnul dacă mergem să umplem lămpile noastre goale doar atunci când ne trezim la auzirea strigătului: „Iată, Mirele vine!" Nu putem să-L ţinem pe Domnul Hristos departe de viaţa noastră de pe pământ şi totuşi să fim pre¬gătiţi pentru a face parte din societatea Sa în ceruri.

În parabolă, fecioarele înţelepte aveau untdelemn în vasele de rezervă ale candelelor lor. Candelele lor au rămas aprinse cu o fla¬cără neîntreruptă pe întregul parcurs al nopţii de veghere. Ele au contribuit la creşterea luminii aprinse în onoarea mirelui. Strălucind în întuneric, candelele lor au iluminat calea mirelui spre casă, unde a avut loc ospăţul de nuntă.

   Tot astfel trebuie să lumineze şi urmaşii Domnului Hristos în întunericul lumii. Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină care devine o putere transformatoare în viaţa celui ce îl primeşte. Sădind în inima oamenilor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă în ei atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale, caracterul Său trebuie să lumineze pretutindeni prin urmaşii Săi. În felul acesta, ei trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea Mirelui spre casă, spre cetatea lui Dumnezeu şi spre locul unde are loc ospăţul nunţii Mielului.

   Venirea mirelui a avut loc la miezul nopţii - la ora cea mai întunecată. Tot aşa, venirea Domnului Hristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe şi ale lui Lot au descris starea care va fi în lume chiar înainte de venirea Fiului omului. Indicând spre acest timp, Sfintele Scripturi declară că Satana va lucra cu toată puterea „şi cu toate amăgirile nelegiuirii" (2 Tesaloniceni 2,9.10). Lucrarea lui este dezvăluită cu claritate prin creşterea rapidă a întunericului, a greşelilor şi ereziilor nenumărate şi felurite şi a amăgirilor acestor zile din urmă. Satana nu ţine în captivitate doar lumea, ci amăgirile lui se infiltrează şi în bisericile care declară că sunt ale Domnului nostru Iisus Hristos. Marea apostazie se va transforma într-un întuneric adânc, ca la miezul nopţii, un întuneric de nepătruns, negru, ca un sac de păr. Pentru poporul lui Dumnezeu va fi o noapte a încercării, o noapte a plânsului şi a persecuţiei pentru cauza adevărului. Dar, dincolo de această noapte a întunericului, va străluci lumina lui Dumnezeu.

   El face „să lumineze lumina din întuneric" (2 Corinteni 4,6). Când „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: 'Să fie lumină!' Şi a fost lumină" (Geneza 1,2.3). Tot aşa, în noaptea întunericului spiritual se va auzi cuvântul lui Dumnezeu: „Să fie lumină." El îi spune poporului Său: „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine." (Isaia 60,1)

   „Căci iată", spune Scriptura, „întunericul acoperă pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul şi slava Lui se arată peste tine." (Isaia 60,2)

Lumina Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească prin faptele bune, prin cuvintele adevărului şi faptele evlaviei.

   Domnul Hristos, strălucirea slavei Tatălui, a venit pe pământ pentru a fi Lumina lumii. El a venit pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu printre oameni şi despre El este scris că a fost uns cu „Duhul Sfânt şi cu putere" şi a umblat din loc în loc, făcând bine" (Fapte 10,38). În Sinagoga din Nazaret, Domnul Iisus a spus: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea ve¬derii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului" (Luca 4,18.19). Aceasta este lucrarea pe care le-a încre¬dinţat-o Domnul ucenicilor Săi. „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă." (Matei 5,14.15)

   Aceasta este lucrarea pe care o descrie profetul Isaia, când spune: „Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci, lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi." (Isaia 58,7.8)

   În felul acesta, slava lui Dumnezeu trebuie să lumineze în noaptea întunericului spiritual, prin biserica Sa, ridicându-i pe cei căzuţi şi mângâindu-i pe cei care plâng.

   Gemetele lumii suferinde se aud pretutindeni în jurul nostru. La fiecare pas se află oameni necăjiţi şi nevoiaşi. Noi suntem cei care trebuie să contribuim la alinarea suferinţelor şi la uşurarea greutăţilor vieţii.

Lucrarea practică de ajutorare va avea un efect cu mult mai mare decât simpla predicare. Trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi şi să-i adăpostim pe cei fără cămin. Dar noi suntem chemaţi să facem mai mult decât atât. Numai iubirea lui Hristos poate împlini nevoile sufletului. Dacă Domnul Hristos locuieşte în noi, inima noastră va fi plină de simpatie divină. Izvoa¬rele pecetluite ale iubirii arzătoare, ca cea a Domnului Hristos, vor fi deschise.

   Dumnezeu nu ne cere să le oferim celor nevoiaşi doar darurile noastre, ci să-i întâmpinăm cu o înfăţişare voioasă, să le adresăm cuvinte de speranţă şi o strângere de mână binevoitoare. Când i-a vindecat pe bolnavi, Domnul Hristos Şi-a pus mâinile peste ei. Tot aşa trebuie să intrăm şi noi într-o legătură apropiată cu aceia cărora căutăm să le facem bine.

   Există mulţi oameni care şi-au pierdut speranţa. Aduceţi-le înapoi strălucirea soarelui. Mulţi şi-au pierdut curajul. Adresa-ţi-le cuvinte de încurajare. Rugaţi-vă pentru ei. Aceştia sunt cei care au nevoie de pâinea vieţii. Citiţi-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Sufletul multora este cuprins de o suferinţă pe care niciun balsam pământesc nu o poate alina şi niciun medic nu o poate vindeca. Rugaţi-vă pentru aceste suflete şi aduceţi-le la Domnul Iisus. Spuneţi-le că există un balsam în Galaad şi un Medic care îi poate vindeca.

   Fiecare suflet are privilegiul de a fi un canal viu, prin care Dumnezeu să-i poată transmite lumii comorile harului Său, bogăţiile de nepătruns ale Domnului Hristos. Nimic nu doreşte Domnul Hristos mai mult decât să aibă slujitori care să reprezinte spiritul şi caracterul Său în lume. De nimic nu are nevoie lumea mai mult decât de manifestarea iubirii Mântuitorului prin oameni. Tot cerul aşteaptă să existe canale prin care uleiul sfânt să poată fi revărsat spre a fi o bucurie şi o binecuvântare pentru inima oamenilor.

   Domnul Hristos a pus la dispoziţie toate mijloacele necesare ca biserica Sa să fie un trup transformat şi iluminat de Lumina lumii, plin de slava lui Emanuel. Scopul Său este ca fiecare creştin să fie înconjurat de atmosfera spirituală a luminii şi a păcii. El doreşte să manifestăm în viaţa noastră bucuria Sa.

Locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt va fi arătată prin manifes-tarea iubirii cereşti. Plinătatea divină se va revărsa prin oameni consacraţi pentru a le fi transmisă şi altora.

   Soarele Neprihănirii are „tămăduirea sub aripile Lui" (Maleahi 4,2). Tot astfel, fiecare adevărat ucenic trebuie să răspândească o influenţă spre viaţă, curaj, ajutorare şi vindecare adevărată.

Religia lui Hristos înseamnă mai mult decât iertarea păcatelor. Ea înseamnă îndepărtarea acestora şi umplerea golului rămas cu darurile Duhului Sfânt. Ea înseamnă iluminare divină şi bucurie în Dumnezeu. Ea înseamnă o inimă golită de egoism şi binecuvântată cu prezenţa continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domneşte în suflet, acolo există curăţia, eliberarea de păcat, slava, desăvârşirea şi împlinirea deplină a planului Evangheliei în viaţă. Primirea Mântuitorului aduce influenţa unei păci depline, o iubire desăvârşită şi o siguranţă totală. Parfumul plăcut şi frumuseţea caracterului Domnului Hristos, dezvăluite în viaţa credincioşilor, dovedesc că Dumnezeu L-a trimis cu adevărat pe Fiul Său în lume pentru a fi Mântuitorul ei.

   Domnul Hristos nu-i îndeamnă pe urmaşii Săi să se străduiască să strălucească. El spune: „Lăsaţi lumina voastră să strălucească". Dacă aţi primit harul lui Dumnezeu, lumina se află în voi. Îndepărtaţi orice piedică şi slava Domnului va fi descoperită. Lumina voastră va străluci până departe, pătrunzând şi alungând întunericul. Nu puteţi opri această lumină să strălucească în sfera voastră de influenţă.

   Dezvăluirea slavei Domnului Hristos în trupul omenesc va aduce cerul atât de aproape de oameni, încât frumuseţea care împodobeşte templul lăuntric se va vedea în fiecare suflet în care locuieşte Mân¬tuitorul. Oamenii vor fi cuceriţi de slava Domnului Hristos care locuieşte înăuntrul vostru. Iar valurile de mulţumire şi laudă, care se vor revărsa din nenumăratele suflete câştigate în felul acesta pentru Dumnezeu, se vor îndrepta în cântece de slavă spre Marele Dătător.

   „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine" (Isaia 60,1). Această solie le este adresată celor care ies în întâmpinarea Mirelui. Domnul Hristos vine cu putere şi mare slavă. El vine cu Slava Sa şi cu slava Tatălui. El vine însoţit de toţi sfinţii îngeri. În timp ce lumea este cufundată în întuneric, în fiecare cămin al sfinţilor va fi lumină. Ei vor zări prima rază a revenirii Sale. Lumina curată va străluci din măreţia Sa şi Hristos, Răscumpărătorul, va fi admirat de toţi cei care I-au slujit. În timp ce nelegiuiţii fug din prezenţa Sa, urmaşii lui Hristos se vor bucura. Patriarhul Iov, privind spre timpul revenirii Domnului Hristos, a spus: „Ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia" (Iov 19,27). Pentru urmaşii Săi credincioşi, Domnul Hristos a fost zi de zi un prieten şi un tovarăş apropiat. Ei au trăit într-o legătură strânsă şi o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu. Slava Domnului a răsărit peste ei. Lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe chipul lui Iisus Hristos a fost reflectată prin ei. Acum, ei se bucură de razele puternice ale strălucirii şi slavei Împăratului, în toată maiestatea Sa. Ei sunt pregătiţi pentru societatea cerului, deoarece au avut cerul în inima lor.

   Cu capetele înălţate, cu razele strălucitoare ale Soarelui Nepri-hănirii, care strălucesc asupra lor, cu bucuria că răscumpărarea lor s-a apropiat, ei ies în întâmpinarea Mirelui, spunând: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui." (Isaia 25,9)

   „Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: 'Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit'. ... Apoi, mi-a zis: 'Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!'" „El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui." (Apocalipsa 19,6-9; 17,14)


Forma intrarii

Cautare

Calendar

«  Septembrie 2017  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Arhiva materialelor

Prietenii site-ului

Statistica


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0