Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină.
Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot
ce are şi cumpără ţarina aceea." (Matei 13,44)
În Antichitate era
ceva obişnuit ca oamenii să-şi ascundă comorile în pământ. Atacurile şi
jafurile erau frecvente. Şi, ori de câte ori avea loc o schimbare a
puterii conducătoare, cei care deţineau averi mari erau pasibili de a fi
supuşi unor impozite grele. Mai mult de atât, ţara se afla în
permanenţă în pericolul de a fi invadată de armate jefuitoare. Prin
urmare, cei bogaţi făceau tot ce le era cu putinţă să-şi păstreze
averile, ascunzându-le, iar pământul era considerat o ascunzătoare
sigură. Adesea însă, locul ascunzătorii era uitat. Proprietarul fie
deceda, fie ajungea în închisoare sau în exil şi se despărţea de comoara
lui, iar bogăţia pe care se străduise să o păstreze cu mari eforturi
rămânea la discreţia fericitului care avea şansa de a o găsi. În zilele
Domnului Hristos, nu era un fapt neobişnuit să se descopere monede vechi
sau bijuterii de aur şi argint ascunse în locuri părăsite.
Un om
a închiriat un teren pentru a-l cultiva şi, în timp ce ara pământul,
plugul a scos la iveală o comoară. Dezgropând comoara, omul a văzut ce
bogăţie ajunsese în posesia lui. A aşezat aurul la loc, în ascunzătoare,
s-a întors acasă şi a vândut tot ce avea ca să cumpe¬re terenul în care
se afla comoara. Familia şi vecinii lui considerau că se comportă ca
unul care îşi pierduse discernământul. Ei nu vedeau nicio valoare în
acea bucată de pământ necultivat. Dar omul ştia ce face şi, după ce a
obţinut titlul de proprietate asupra terenului, a început să caute peste
tot, pentru a găsi comoara.
Această parabolă ilustrează valoarea
comorii cereşti şi efortul care ar trebui făcut pentru a o obţine. Cel
care găsise comoara în ţarină a fost gata să renunţe la tot ce avea,
gata să depună o muncă neobosită pentru a intra în posesia bogăţiilor
ascunse. Tot aşa, acela care descoperă comoara cerească va considera că
niciun efort nu este prea mare şi niciun sacrificiu nu este prea
costisitor pentru a dobândi comorile adevărului.
În parabola despre
comoara ascunsă sunt reprezentate Sfintele Scripturi. Comoara este
Evanghelia. Nici chiar pământul nu este atât de brăzdat de filoane de
aur şi atât de plin de lucruri preţioase cum este Cuvântul lui Dumnezeu.
CÂT
DE ASCUNSĂ ESTE COMOARA? Despre comorile Evangheliei se spune că
sunt ascunse. Cei care se consideră înţelepţi, cei care se îngâmfă cu
învăţătura filosofiei deşarte nu percep frumuseţea, puterea şi taina
Planului de Mântuire. Mulţi au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud,
sunt înzestraţi cu inteligenţă, dar nu discern comoara ascunsă. Un om
poate păşi peste locul unde este ascunsă o comoară. Copleşit de griji
şi de nevoi, el se poate aşeza să se odihnească sub un copac, fără să
ştie că la rădăcinile acestuia sunt ascunse bogăţii. Aceasta era
situaţia iudeilor. Poporului evreu îi fusese încredinţat adevărul,
asemenea unei comori de aur. Sistemul religios iudaic purta semnătura
Cerului, deoarece fusese instituit de Însuşi Domnul Hristos. Marile
adevăruri ale mântuirii erau învăluite în tipuri şi simboluri. Totuşi,
când a venit Domnul Hristos, iudeii nu L-au recunoscut ca fiind Acela
spre care arătau toate simbolurile. Ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu în
mână, dar tradiţiile transmise din generaţie în generaţie şi
interpretările omeneşti ale Sfintelor Scripturi le ascunseseră adevărul
aşa cum era el în Iisus. Dumnezeu nu le ascunde oamenilor adevărul.
Ei sunt cei care îl fac să fie de neînţeles, prin atitudinea lor. Domnul
Hristos le-a oferit iudeilor nenumărate dovezi ale faptului că El era
Mesia, dar învăţătura Sa le cerea o schimbare hotărâtă a vieţii. Ei au
înţeles că, dacă Îl acceptă pe Hristos, trebuie să renunţe la maximele
şi tradiţiile lor îndrăgite şi la practicile lor egoiste şi nesfinte.
Acceptarea unui adevăr veşnic şi neschimbător le cerea un sacrificiu.
Prin urmare, ei nu erau dispuşi să recunoască dovada cea mai
convingătoare pe care a putut să le-o dea Dumnezeu pentru a-i face să
creadă în Domnul Hristos. Deşi pretindeau a crede în Scripturile
Vechiului Testament, totuşi iudeii au refuzat să accepte mărturia
conţinută în ele cu privire la viaţa şi caracterul Domnului Hristos. Lor
le era teamă să se lase convinşi, ca nu cumva să fie convertiţi şi
constrânşi să renunţe la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei,
Acela care era Calea, Adevărul şi Viaţa, se afla în mijlocul lor, dar
ei au respins cel mai mare Dar cu care îi putea binecuvânta Cerul.
„Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica
fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din
sinagogă" (Ioan 12,42). Ei erau convinşi că Iisus este Fiul lui
Dumnezeu, dar nu îşi mărturiseau credinţa în El, deoarece acest fapt nu
era în armonie cu dorinţele lor egoiste. Ei nu au avut acea credinţă
care ar fi putut să le asigure comoara cerească. Ei căutau o comoară
pământească. Tot astfel, în zilele noastre, unii oameni caută cu
nerăbdare comorile pământeşti. Mintea lor este plină de gânduri
ambiţioase şi egoiste. În dorinţa de a câştiga bogăţii lumeşti, onoare
sau putere, ei aşază maximele, tradiţiile şi cerinţele omeneşti mai
presus de cerinţele lui Dumnezeu. Comorile Cuvântului Său sunt ascunse
de ei. „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu,
căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că
trebuie judecate duhovniceşte." (1 Corinteni 2,14) „Şi dacă
Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe
calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul
veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei
lui Hristos, care este chipul lui Dum¬nezeu." (2 Corinteni 4,3.4)
VALOAREA
COMORII Mântuitorul a văzut că oamenii erau absorbiţi de
obţinerea câştigurilor pământeşti şi pierdeau din vedere realităţile
veşnice. El S-a hotărât să corecteze această greşeală. Domnul a căutat
să pună capăt influenţei fascinante care le paraliza sufletul.
Ridicându-Şi glasul, a întrebat: „Şi ce ar folosi unui om să cîştige
toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau: Ce ar da un om în schimb
pentru sufletul său?" (Matei 16,26). El prezenta omenirii căzute o lume
mai înaltă şi mai nobilă, pe care oamenii o pierduseră din vedere,
pentru ca ei să poată contempla realităţile veşnice. El i-a condus la
tezaurul Celui Infinit, plin de slava de nedescris a lui Dumnezeu, şi
le-a arătat comoara care se afla acolo. Valoarea acestei comori
este mai presus de valoarea aurului sau a argintului. Bogăţiile din
minele pământului nu se pot compara cu ea.
Adâncul zice: „Nu
este în mine", şi marea zice: „Nu este la mine"; Ea nu se dă în
schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint; nu
se cântăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe
safir. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se
poate schimba cu un vas de aur ales. Mărgeanul şi cristalul nu
sunt nimic pe lângă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decât
mărgăritarele. (Iov 28,14-18)
Aceasta este comoara care se află
în Sfintele Scripturi. Biblia este marele manual de învăţătură al lui
Dumnezeu, marele Său mijloc de educaţie. În Biblie este cuprinsă temelia
adevăratei ştiinţe. Fiecare domeniu al cunoaşterii poate fi descoperit
prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Iar mai presus de orice
altceva, Biblia conţine ştiinţa tuturor ştiinţelor, ştiinţa mântuirii.
Ea este mina bogăţiilor nepătrunse ale lui Hristos. Adevărata
educaţie se obţine prin studierea şi împlinirea Cuvân¬tului lui
Dumnezeu. Dar când Cuvântul Său este lăsat la o parte în favoarea unor
cărţi care nu conduc la Dumnezeu şi la Împărăţia cerurilor, educaţia
religioasă dobândită prin ele este falsă. În natură există
adevăruri minunate. Pământul, marea şi cerul sunt pline de adevăr. Ele
sunt profesorii noştri. Natura dă glas învăţăturilor înţelepciunii
cereşti şi adevărului veşnic. Dar omul căzut în păcat nu le va înţelege.
Păcatul i-a întunecat capacitatea de înţelegere şi omul nu va putea
interpreta natura fără să o aşeze mai presus de Dumnezeu. Învăţăturile
corecte nu pot impresiona mintea celor care resping Cuvântul lui
Dumnezeu. Ei denaturează înţelesul lecţiilor naturii, în aşa fel încât
aceasta le abate mintea de la Creator. Pentru mulţi, înţelepciunea
omenească este considerată a fi mai înaltă decât înţelepciunea
Învăţătorului divin, iar Biblia, manualul de învăţătură al lui Dumnezeu,
este privită ca fiind demodată, lipsită de originalitate şi relevanţă
şi neinteresantă. Dar cei care au fost învioraţi de Duhul Sfânt nu o
privesc astfel. Ei văd comoara nepreţuită şi sunt dispuşi să vândă totul
pentru a cumpăra pământul care o conţine. În locul cărţilor care conţin
ipotezele unor autori renumiţi, ei aleg Cuvântul Aceluia care este cel
mai mare Autor şi Învăţător pe care L-a cunoscut lumea vreodată, Acela
care Şi-a dat viaţa pentru noi, pentru ca, prin El, să putem avea viaţă
veşnică.
CONSECINŢELE NEGLIJĂRII COMORII ADEVĂRATE Satana
influenţează mintea oamenilor, determinându-i să creadă că, despărţiţi
de Dumnezeu, pot dobândi o cunoaştere minunată. Folosindu-se de
raţionamente înşelătoare, el i-a făcut pe Adam şi pe Eva să se îndoiască
de Cuvântul lui Dumnezeu şi să aşeze în locul acestuia o teorie care
conducea la neascultare. În zilele noastre, argumentele lui false au
acelaşi efect pe care l-au avut şi în Eden. Profesorii care amestecă
părerile unor autori necredincioşi cu educaţia pe care o oferă sădesc în
mintea tinerilor idei care vor conduce la neîncredere în Dumnezeu şi la
încălcarea Legii Sale. Asemenea învăţători nu-şi dau seama ce fac. Ei
nu înţeleg suficient care va fi rezultatul lucrării lor. Un
cercetător poate parcurge toate nivelurile de învăţământ din şcolile şi
colegiile zilelor noastre. Îşi poate folosi toate capacităţile pentru a
acumula cunoştinţe. Dar, dacă nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu, dacă nu
respectă legile care îi conduc fiinţa, se va distruge singur. Prin
obiceiuri greşite, el îşi pierde sentimentul valorii personale şi
capacitatea stăpânirii de sine. El nu poate judeca în mod corect tocmai
acele probleme care reprezintă interesul lui cel mai înalt. Este
neglijent şi lipsit de raţiune în modul de a se comporta faţă de trupul
şi mintea sa. Datorită obiceiurilor lui greşite, un astfel de om ajunge o
epavă. El nu poate fi fericit, pentru că, prin neglijarea principiilor
sănătoase şi curate, ajunge robul unor obiceiuri care îi alungă pacea.
Ca urmare, anii costisitori şi obositori de studiu sunt pierduţi, iar el
constată că s-a distrus singur. El şi-a folosit greşit puterile fizice
şi mintale, iar templul trupului său zace în ruină. El este distrus atât
pentru viaţa aceasta, cât şi pentru viaţa veşnică. A crezut că prin
dobândirea unor cunoştinţe pământeşti va câştiga bogăţii, dar, ignorând
Biblia, a sacrificat tocmai acea comoară care este mai preţioasă decât
orice altceva.
ÎN CĂUTAREA COMORII Cuvântul lui Dumnezeu
trebuie să fie obiectul nostru de studiu. Trebuie să-i educăm pe copiii
noştri în aşa fel încât să-şi însuşească adevărurile cuprinse în el.
Cuvântul lui Dumnezeu este o comoară inepuizabilă, dar oamenii nu
reuşesc să descopere această comoară, deoarece nu o caută până când
ajung în posesia ei. Foarte mulţi se mulţumesc doar cu presupuneri cu
privire la adevăr. Ei se mulţumesc cu o lucrare superficială,
considerând că ştiu tot ce este esenţial. Ei acceptă declaraţiile
altora, fără să verifice dacă sunt adevărate, deoarece sunt prea leneşi
pentru a se angaja personal în lucrarea de cercetare atentă şi
stăruitoare, reprezentată în parabolă prin căutarea comorii ascunse. Cu
toate acestea, născocirile oamenilor nu numai că nu sunt demne de
încredere, dar sunt şi periculoase, deoarece îl aşază pe om în locul în
care ar trebui să fie Dumnezeu. Ei pun spusele oamenilor acolo unde ar
trebui să fie doar: „Aşa zice Domnul." Domnul Hristos este
adevărul. Cuvintele Sale constituie adevărul, iar ele au o semnificaţie
mai adâncă decât se pare la prima vedere. Toate declaraţiile lui Hristos
au o valoare ce trece dincolo simplitatea lor aparentă. Cei a căror
minte este înviorată de Duhul Sfânt vor înţelege valoarea acestor
cuvinte. Ei vor discerne nestematele preţioase ale adevărului, deşi
acestea pot fi nişte comori ascunse. Teoriile şi speculaţiile
omeneşti nu vor conduce niciodată la înţelegerea Cuvântului lui
Dumnezeu. Cei care cred că înţeleg filosofia, consideră că explicaţiile
lor sunt necesare pentru a desluşi comorile cunoaşterii şi pentru a
împiedica pătrunderea ereziilor în biserică. Dar tocmai aceste
explicaţii au adus în biserică teorii false şi erezii. Oamenii au depus
eforturi disperate pentru a explica pasaje biblice pe care le considerau
a fi mai greu de înţeles, dar, prea adesea, eforturile lor nu au făcut
decât să întunece chiar lucrurile pe care încercau să le clarifice.
Preoţii şi fariseii gândeau că, aşezând interpretările proprii mai
presus de Cuvântul lui Dumnezeu, realizează lucruri mari ca învăţători,
dar Domnul Hristos le-a spus: „... 'Oare nu vă rătăciţi voi din pricină
că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?'" (Marcu
12,24). El i-a învinovăţit de faptul că prezen-tau „învăţături care nu
sunt decât nişte porunci omeneşti" (Marcu 7,7). Deşi erau învăţătorii
scrierilor sfinte ale lui Dumnezeu şi ar fi fost de aşteptat să
înţeleagă Cuvântul Său, ei nu îl împlineau. Satana îi orbise aşa încât
să nu vadă adevărata importanţă a Cuvântului. Mulţi oameni din
zilele noastre procedează la fel. Multe biserici se fac vinovate de
acest păcat. Există un mare pericol ca aşa-zişii înţelepţi ai timpului
nostru să repete experienţa învăţătorilor iudei. Ei interpretează greşit
Cuvântul lui Dumnezeu şi, datorită concepţiilor lor greşite cu privire
la adevărul divin, mintea oamenilor este încurcată şi învăluită în
întuneric. Sfintele Scripturi nu trebuie citite în lumina
plăpândă a tradiţiilor şi a speculaţiilor omeneşti. A explica
Scripturile cu ajutorul tradiţiilor sau a imaginaţiei omeneşti este ca
şi cum ai încerca să luminezi soarele cu o făclie. Cuvântul sfânt al lui
Dumnezeu nu are nevoie de pâlpâirea torţelor de pe pământ pentru a face
ca slava lui să fie vizibilă. Scriptura însăşi este lumina -
dezvăluirea slavei lui Dumnezeu -, iar alături de ea, orice altă lumină
păleşte. Totuşi, pentru a înţelege Scriptura este nevoie de un
studiu serios şi de o cercetare atentă. Înţelegerea clară şi precisă a
adevărului nu va fi niciodată răsplata nepăsării şi a superficialităţii.
Nicio binecuvântare pământească nu poate fi obţinută fără eforturi
stăruitoare, răbdare şi perseverenţă. Dacă doresc să aibă succes în
domeniul afacerilor, oamenii trebuie să acţioneze cu o voinţă hotă¬râtă
şi să aştepte rezultatele cu credinţă. Nici în domeniul spiritual nu ne
putem aştepta să dobândim cunoştinţe, fără să depunem o muncă serioasă.
Cei care doresc să descopere comorile adevărului trebuie să le caute
asemenea unui miner care sapă adânc pentru a găsi comoara ascunsă în
pământ. O lucrare superficială şi neatentă, făcută cu jumătate de inimă,
nu va avea rezultate. Atât pentru tineri, cât şi pentru cei în vârstă,
este esenţial nu doar să lectureze Cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l
studieze stăruitor, cu o dedicare totală, rugân¬du-se şi căutând
adevărul ca pe o comoară ascunsă. Cei care vor face aşa vor fi
răsplătiţi, pentru că Domnul Hristos va înviora capacitatea lor de
înţelegere. Mântuirea noastră depinde de cunoaşterea adevărului
cuprins în Sfintele Scripturi. Este voinţa lui Dumnezeu ca noi să avem
acest adevăr. Cercetaţi, oh, cercetaţi Biblia cea preţioasă, cu inimi
flămânde după neprihănire! Exploraţi Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum
minerul explorează pământul, ca să descopere filoanele de aur. Nu
renunţaţi niciodată la cercetare, până când nu sunteţi siguri cu privire
la relaţia voastră cu Dumnezeu şi cu privire la voinţa Sa pentru voi.
Domnul Hristos declară: „Şi ori ce veţi cere, în Numele Meu, voi face,
pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele
Meu, voi face." (Ioan 14,13.14) Oamenii talentaţi şi evlavioşi
reuşesc să surprindă unele aspecte ale realităţilor veşnice, dar adesea
dau greş în a le înţelege, pentru că lucrurile văzute eclipsează slava
celor nevăzute. Acela care doreşte să aibă succes în căutarea comorii
ascunse trebuie să urmărească atingerea unor ţinte mai înalte decât
lucrurile acestei lumi. Sentimentele lui şi toate capacităţile lui
trebuie consacrate în vederea cercetării. Neascultarea a închis
poarta spre o cantitate enormă de cu¬noş¬tinţe, care ar fi putut fi
dobândite din Scripturi. A înţelege Scripturile înseamnă a asculta de
poruncile lui Dumnezeu. Scripturile nu trebuie adaptate pentru a
corespunde prejudecăţii şi suspiciunii oamenilor. Ele pot fi înţelese
doar de aceia ce caută cu umilinţă să cunoască adevărul cu scopul de a-l
respecta. Tu întrebi: Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?
Trebuie să laşi la porţile cunoaşterii toate părerile preconcepute şi
toate ideile tale moştenite sau cultivate. Dacă vei cerceta Scripturile
pentru a-ţi justifica părerile proprii, nu vei descoperi niciodată
adevărul. Cercetează cu scopul de a învăţa ce spune Domnul. Dacă, în
timp ce studiezi, ajungi la convingerea că opiniile tale preferate nu
sunt în armonie cu adevărul, nu denatura adevărul în aşa fel încât să se
potrivească părerilor tale, ci acceptă lumina care îţi este dată.
Deschide-ţi mintea şi inima, ca să poţi contempla lucrurile minunate ale
Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a crede în Domnul Hristos ca
Mântuitor al lumii este nevoie de aprecierea unei minţi luminate,
condusă de o inimă capabilă să discearnă şi să preţuiască valoarea
comorii cereşti. Această credinţă nu poate fi separată de pocăinţă şi de
transformarea caracterului. A avea credinţă înseamnă a găsi şi a
accepta comoara Evangheliei, cu toate obligaţiile pe care le impune
aceasta. „Drept răspuns, Iisus i-a zis: 'Adevărat, adevărat îţi
spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui
Dumnezeu'" (Ioan 3,3). Omul îşi poate imagina cum este comoara aceasta
şi poate face presupuneri cu privire la ea, dar nu o poate vedea decât
cu ochii credinţei. Domnul Hristos Şi-a dat viaţa pentru a ne asigura
această comoară nepreţuită, dar fără o înnoire a inimii, prin credinţa
în sângele Său, nu există nicio iertare de păcat, nicio comoară pentru
sufletul muritor. Pentru a discerne adevărul aflat în Cuvântul
lui Dumnezeu, avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt. Lucrurile
frumoase din natură nu pot fi văzute până când soarele nu le inundă cu
lumina sa, alungând întunericul. Tot astfel, comorile din Cuvântul lui
Dumnezeu nu sunt înţelese şi preţuite până când nu sunt dezvăluite de
razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Duhul Sfânt
trimis din cer, prin bunăvoinţa Iubirii infinite, îi descoperă lucrurile
lui Dumnezeu fiecărui suflet care are o credinţă deplină în Domnul
Hristos. Prin puterea Sa, adevărurile vitale de care depinde mântuirea
noastră sunt întipărite în minte, iar calea vieţii este prezentată atât
de simplu şi de clar, încât nimeni nu se poate rătăci pe ea. Când
studiem Sfintele Scripturi, trebuie să ne rugăm ca lumina Duhului Sfânt
al lui Dumnezeu să strălucească asupra Cuvântului, ca să putem vedea şi
să putem preţui comorile lui.
RĂSPLATA CĂUTĂRII Nimeni să
nu creadă că nu mai are nimic de învăţat. Profunzimea minţii omeneşti
poate fi măsurată, operele scriitorilor pot fi cunoscute pe deplin, dar
nici chiar cel mai înalt, cel mai profund şi cel mai cuprinzător avânt
al imaginaţiei omeneşti nu Îl poate descoperi pe Dumnezeu. Dincolo de
tot ce putem noi înţelege, există o infinitate. Noi am văzut doar o
sclipire a slavei divine, a infinitei cunoştinţe şi a înţelepciunii,
ne-am ocupat doar de ceea ce se află la suprafaţa minei, dar minereul
bogat în aur se află în adâncuri, aşteptând să-l răsplătească pe acela
care îl va căuta. Dacă pătrundem tot mai adânc în mină, rezultatul va fi
descoperirea unei comori preţioase. Printr-o credinţă adevărată, omul
îşi va însuşi cunoştinţa divină. Nimeni nu poate cerceta Sfintele
Scripturi în spiritul lui Hristos, fără a fi răsplătit. Când este
dispus să se lase învăţat ca un copilaş şi se supune întru totul lui
Dumnezeu, omul descoperă adevărul în Cuvântul Său. Dacă ar fi
ascultători, oamenii ar înţelege planul guvernării lui Dumnezeu.
Împărăţia cerurilor şi-ar deschide te¬zau¬rele harului şi ale slavei
pentru a fi cercetate. Fiinţele omeneşti ar fi întru totul diferite de
ceea ce sunt acum, deoarece explorarea comorilor adevărului le
înnobilează. Taina mântuirii, întruparea Domnului Hristos şi jertfa Sa
ispăşitoare nu ar fi doar nişte idei vagi în mintea noastră, aşa cum
sunt în prezent. Nu numai că am înţelege mai bine aceste subiecte, dar
le-am preţui mai mult. În rugăciunea adresată Tatălui, Domnul
Hristos i-a dat lumii o lecţie care ar trebui întipărită în mintea şi în
sufletul oamenilor. „Şi viaţa veşnică este aceasta", a zis El, „să Te
cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe
care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). Aceasta este adevărata educaţie. Ea
conferă putere. Cunoaşterea din experienţă a lui Dumnezeu şi a Domnului
Iisus Hristos, pe care L-a trimis El, transformă omul după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu. Ea îi conferă capacitatea stăpânirii de sine,
aducând orice impuls şi orice patimă a firii lui decăzute sub controlul
însuşirilor superioare ale minţii. Ea îl face un fiu al lui Dumnezeu şi
un moştenitor al cerului. Îl aduce în comuniune cu înţelepciunea Celui
Infinit şi îi descoperă comorile Universului. Aceasta este
cunoaşterea care se obţine prin cercetarea Cuvân- tului lui Dumnezeu.
Iar comoara aceasta poate fi găsită de fiecare suflet care va sacrifica
totul pentru a o avea. „Dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei
ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea
ca după o co-moară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi
cunoştinţa lui Dumnezeu." (Proverbe 2,3-5)
